Pasagerii britanici sunt încurajaţi de un aşa numit „specialist în drepturile pasagerilor” să ceară despăgubiri companiilor aeriene pentru întârzierile zborurilor. Compania, numită refund.me, acuză companiile aeriene să îngreunează în mod deliberat modalitatea pasagerilor de a depune plângeri, creând „obstacole” şi „făcând procesul cât mai dificil şi borocratic posibil”. Aceasta susţine că marile companii aeriene se ascund, adesea, în spatele unor scuze ambigue, printre care condiţiile meteorologice severe și probleme tehnice nespecificate, pentru a evita să plătească despăgubiri pasagerilor.
Refund.me a spus pasagerilor britanici că recentul caz Jet2.com v Hazar ar trebui să le ofere un motiv de optimism. „Hotărârea recentă a instanţelor este un pas pozitiv, care ar trebui să încurajeze mai mulţi pasageri să-ţi susţină drepturile în faţa companiilor aeriene”, a declarat Eva Buechner, fondator şi director executiv al refund.me. „Cu toate acestea, conştentizarea oamenilor rămâne însă la nivel scăzut, iar companiile aeriene profită din plin de asta, evitând plata despăgubirilor. Vrem să schimbăm situaţia.”
Francezii, mai întârziaţi decât britanicii
Compania, care a fost înfiinţată în august 2012 şi pretinde că este susţinută de o reţea pan-europeană de experţi juridici, procesează cererile pasagerilor din peste 110 de ţări şi luptă împotriva a peste 250 de companii aeriene. Ea spune că pasagerii britanici se confruntă cu una dintre cele mai mari rate de întârzieri de zbor din Europa și că aceştia ar putea pretinde anual o compensaţie de până la 185 milioane de lire sterline din partea companiilor aeriene. O persoană din patru întâmpină anual cel puţin o întârziere de zbor în Marea Britanie. Cu toate acestea, călătorii francezi sunt mult mai preduspuşi la acest fenomen, înregistrând cel puţin 15 minute întârziere la unul din trei zboruri, care pleacă de pe aeroportul internaţional Charles de Gaulle.