Un grup gălăgios aşezat în jurul mesei, cu pacheţele de mâncare homemade şi un limbaj greu de descifrat. Da, cel mai probabil sunt israelieni.Dacă ajungi să-i cunoşti, vei afla că obişnuiesc să stea câte doi-trei, dar călătoresc uzual în grupuri de câte 10-15, în aproape orice destinaţie a lumii. O fac tot timpul, nu doar când merg la concerte, festivaluri sau alte evenimente. De ce?
Sunt o mare familie fericită
Nu chiar. Când au între trei-cinci luni, copii israelienilor sunt duşi la creşă. Ei stau acolo până când împlinesc cinci ani, moment în care sunt înscrişi în sistemul şcolar. După aproape 12 ani de şcoală (uneori discutabil) şi de relaţii colegiale vine piesa de rezistenţă: serviciul militar. Aici, ei îşi petrec alţi trei ani (femeile doi) din viaţă, fiind pregătiţi pentruproblemele fizice şi mentale obişnuite vârstei. Astfel că, până în momentul călătoriilor, ei au deja în sânge obişnuinţa grupurilor mari, astfel că vacanţele în număr mare sunt cât se poate de normale.
O chestiune de încredere
Aici e un mic paradox întrucât, israelienii relaţionează acasă aşa cum o fac şi în străinătate – îşi închid uşile, alarmele auto sunt omniperezente, iar vânzătorii de maşini second-hand sunt garantat nişte bişniţari, la care trebuie să fii cu mare băgare de seamă. Cu toate acestea, în afara Israelului, singura persoană în care un israelian se poate încrede este… un alt israelian. Ciudat, dar nu se va feri să-şi lase telefonul pe masă când se duce la toaletă, la dans sau în altă parte, ştiind că grupul lui de israelieni este acolo. Cât despre împărţirea camerei, alăturarea unui nou grup sau împrumultul banilor, nici nu se pune problema. Sună naiv, dar funcţionează.
Mentalitatea de asediu sau siguranţa numărului?
Israelienii au crescut într-o lume mică, înconjurată de inamici. Contrar mărimii sale în descrierile internaţionale, ţara este de fapt destul de mică – 20.700 km2 (cam cât întreg oraşul New Jersey), cu o populaţie puţin peste 8 milioane, dintre care 75% sunt evrei. Din fericire, climatul este variat pentru mărimea sa, iar culturile sunt de clasă mondială. Cu toate acestea, israelienii sunt puternic delimitaţi. Vecinii îi urăsc – până la punctul de a-şi dori să steargă ţara de pe harta lumii. Desigur, ei pot zbura în ţări mai primitoare, însă nu există niciodată garanţia că situaţia nu va ieşi de sub control, ajungându-se la demosntraţii stradale ad-hoc. Nimic nu uneşte mai tare ca sentimentul de a te simţi ameninţat şi marginalizat. Iar când creşti cu gândirea asta, ea îţi rămâne constant întipărită în minte.
Îşi asigură o bună companie
Israelienii, în special turiştii, sunt distractivi! Tind să fie aventuroşi, cu picioarele pe pământ, plin de resurse, inteligenţi şi curioşi. Nu sunt cei mai drăguţi oameni pe care-i vei întâlni – politeţea nu e un atuu în Israel – dar odată ce ajungi să-i cunoşti vei descoperi căldură, încredere şi multe persoane distractive. Adevărul este că nu toţi merg în grupuri. Există câţiva israelieni, puţini ce-i drept, care călătoresc singuri, către destinaţii mult mai aventuroase. De fapt, aş putea spune că cei mai simpatici şi ok călătoresc singuri… dar risc să fiu părtinitoare.