Dublin are nevoie de înca 30 de hoteluri până în 2020, pentru a face faţă creşterii aşteptate a turismului. Este concluzia directorului executiv al Confederaţiei Industriei de Turism din Irlanda (ITIC), Eamonn McKeon, care încearcă obţinerea unui capital de peste 15 milioane de euro pentru 2015, în scopul dezvoltării sectorului turistic de business din Dublin.
Irlanda, cel mai vizitat oraş din Europa
Boom-ul turistic este experimentat pe scară largă în Europa, iar Irlanda face parte din el, fiind considerat cel mai vizitat oraş din Europa. Eamonn McKeon, directorul executiv al ITIC, consideră că Dublin – capitala şi cel mai mare oraş din Irlanda – are nevoie de noi proiecte de dezvoltare pentru a face faţă asaltului turistic. Acesta susţine suplimentarea a 5.000 de camere hoteliere, număr echivalent cu deschiderea a 20-30 de hoteluri mari. Deşi Irlanda are sute de proprietăţi turistice presărate în întreaga ţară, toate fără bază de impozitare, acestea nu ajută turismul din pricina amplasării lor, zonele nefiind foarte frecventate de turiști. Aglomeraţia se simte cel mai intens în Capitală, unde mii de turişti poposesc în fiecare an.
Top turistic: zonele centrale 1, 2 și 4
Potrivit Eamonn McKeon, zonele centrale 1, 2 și 4 din Dublin au nevoie de mai multe hoteluri. Majoritatea turişilor vor să se cazeze în aceste sectoare datorită posibilităţii facile de a se plimba în jurul Dublin. Cu toate acestea, intenţia nu este foarte bine primită de proprietarii hotelurilor deja existente, care abia încep să-şi revină după dramatica scădere a preţurilor, provocate de criză şi de concurenţă. Chiar dacă piaţa turistică din Dublin este coaptă, hotelurile au fost nevoite să scadă procentul de tarifare cu 22%, iar proprietăţile din exteriorul capitalei se luptă din greu să atragă turişti.
Capital de 15 milioane de euro
Cu atâtea incertitudini, proprietarii de hoteluri nu pot lua încă o decizie privind viitoarele mişcări în sectorul de business. ITIC speră ca, prin intermediul unei contribuţii de stat, sectorul afacerilor hoteliere să întrevadă oportunităţi mai bune. Pentru anul viitor, acesta caută un capital de investiţii de 15 milioane de euro şi un fond anual cu capital de 50 milioane de euro pentru sectorul turistic, din din perioada 2016-2020. Turismul este este o forţă majoră în economia Irlandei, sectorul oferind cu 25pn mai multe locuri de muncă decât sectorul agricol. Cu toate acestea, el primeşte doar o zecime de ajutor din partea statului. Un capital mai mare ar ajuta la îmbunătăţirea infrastructurii. De asemenea, amortizarea accizelor la băuturi ar putea fi o mişcare eficientă pentru a atrage turăşti, mai spune Eamonn McKeon.