Travel Magazine

5 mâncăruri stradale must try în vacanțe

Te imaginezi vizitând Parisul fără a gusta crêpe? Trecând prin Hong Kong fără a-ți lua vafe de ou sau ajungând în Italia fără să guști ricotta, limoncello sau Parmigiano Reggiano? Chiar dacă nu ești gurmand, ajuns în aceste destinații, tot vei vrea să le încerci. Mâncarea stradală, sau „street food” cum îi spun mulți, este o fereastră delicioasă spre descoperirea unor noi culturi și a unor noi stiluri de viață.

În multe țări ale lumii, dacă sari peste mâncarea stradală, pierzi cele mai bune și frumoase experiențe. Unde mai pui că, de cele mai multe ori, ea este, nu doar cea mai gustoasă, ci și cea mai ieftină variantă de a lua masa într-o țară străină. Sigur ai văzut asta în emisiunile posturilor tv de travel și sigur ai visat măcar o dată să ajungi și tu într-o destinație ale cărei mâncăruri stradale stradale ți-au făcut poftă. Astfel că, noi ți le prezentăm mai jos pe cele mai ciudate gustări și locurile în care le găsești.

DÜRÜM – Istanbul
Tradus ca „rulou”, dürüm este o lipie umplută cu ingredientele unui döner kebab: carne condimentată – de obicei, miel, dar vei găsi adesea un amestec de pui cu vită – felii de roșii, ceapă, castraveți, salată verde, iaurt cu vedrețuri și sos fierbinte. Dacă ți-ai petrecut vreodată o noapte târzie într-un oraș european, puțin probabil să nu fi mâncat döner (cunoscută și ca shaorma la noi) – aceasta fiind cea mai populară mâncare de stradă din lume. Cu toate acestea, varianta turcească a acestui preparat diferă mult de ceea ai mâncat în alte zone ale lumii. Ca secret, este mult mai crocantă și are o ușoară aromă de grătar.

SUPPLÌ – Roma
O versiune mai mică a chiftelelor siciliene Arancini, aceste bile de orez prăjit sunt numite pentru surpriza din interior: mozzarella zemoasă. Deși rețeta includea odinioară pipote de pui, ingredientele s-au mai schimbat de-a lungul vremii. Acum ele conțin orez cu ragù – un sos făcut din carne de vită, roșii și mozzarella. Chiftelele Suppli obișnuiau să fie făcute de vânzătorii ambulanți, dar în zilele noastre le poți găsi la orice punct de pizza. Rețeta tradițională este încă omniprezentă, dar în ultimii ani locuitorii au început să iubească versiunile inovatoare, cu ingrediente care mai de care mai surprinzătoare.

ROU JIA MO – Xi’an
O variantă chineză a döner kebab, „rou jia mo” este unul dintre cele mai vechi sendvișuri, acesta datând de cel puțin 2.000 de ani. Varianta tradițională conține carne de porc, fiartă câteva ore într-o supă puternic condimentată cu chimen, apoi tocată și pusă într-o lipie alături de coriandru și ardei nu foarte iute. În unele regiuni cu zone musulmane, porcul este înlocuit cu vită și miel. Rou Jia mo își are originea în provincia Shaanxi, în capitala Xi’an (casa faimoasei Armate de teracotă), dar acum este consumat pe scară largă în multe alte părți ale Chinei. Este mai ușor de găsit în partea nordică a țării, așa că încearcă în Beijing, dacă Xi’an nu face parte din intinerariul tău.

BHEL PURI – Mumbai
Gustările stradale din India, cunoscute și ca Chaat, variază mult de la o regiune la alta, însă Bhel Puri poate fi găsit în majoritatea locurilor. Totuși, pentru un adevărat deal, Mumbai este cel mai bun loc. Aici vei găsi un Bhel Puri gătit cu o combinație de orez expandat, tăiței-fidea prăjiți numiți Sev, legume, condimente și chutney. Rezultatul este un echilibru interesant de texturi și arome dulci, sărate, iuți și picante. Acest fel de mâncare este adesea asociat cu plajele Mumbai, dar îl poți găsi și pe tarabele de pe străzile orașului.

HALO-HALO – Filipine
Tradus mot a mot „mix-mix”, halo-halo este una dintre cele mai nebunești înghețate din lume, o gustare perfectă pentru zilele fierbinți din Filipine. Principalele ingrediente sunt gheața zdrobită și laptele – cu toate acestea, halo halo poate conține și o mulțime de alte ingrediente. Lista completă cu ingredientele pe care le poți găsi în halo-halo include fasole fiartă, fasole Garbanzo, zahăr din fructe de palmier, cocos, banane caramelizate, fructele arborelui Jack, Tapioca, cartofi dulci, orez zdrobit, tartă cu fructe și înghețată. Merită încercat.
Gina Rotaru

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *