Travel Magazine

Grecia implementeză la frontiere sistemul de identificare biometrică

foto: rustourismnews.com

Cu un buget alocat de 35 milioane de euro, Grecia a anunțat că va implementa la toate punctele de frontieră un sistem de gestionare a intrărilor și ieșirilor din țară, bazat pe datele biometrice ale persoanelor.

Acțiunea face parte dintr-un plan la nivel european, Entry/Exit System (EES)care va crea un sistem de informații unificat pentru înregistrarea datelor privind intrările și ieșirile cetățenilor țărilor terțe care trec frontierele externe ale UE.

Aceasta înseamnă că toate porturile, aeroporturile și punctele de control la frontieră din Grecia vor fi echipate cu sisteme de detectare biometrică pentru recunoaștere facială și amprentare digitală.

Sistemul EES urmează să fie operațional în 2022 și va fi utilizat împreună cu sistemul European Passenger Name Record (PNR), sistem ce urmărește colectarea datelor călătorilor de pe liniile aeriene.

O licitație pentru proiect a fost anunțată în Grecia în noiembrie 2020. Potrivit cotidianului grec Kathimerini, ofertele depuse luna trecută sunt acum evaluate.

Potrivit lui Kathimerini, proiectul constă din două părți: prima, bugetată la 4 milioane de euro, se referă la furnizarea de software necesar pentru funcționarea noului sistem. Al doilea, cu un buget de 32 de milioane de euro, se referă la achiziționarea de echipamente pentru punctele de intrare-ieșire.

Contractele vor fi semnate în luna martie iar finanțarea va fi asigurată în proporție de 75% de la bugetul UE. Dacă nu apar alte probleme, sistemul va fi operațional cel târziu în 2023.

Informațiile colectate vor fi stocate la sediul poliției elene. 

Datele călătorilor vor fi stocate timp de cinci ani și includ nume, numere de pașaport, patru amprente digitale și fotografii biometrice.

Datele vor fi accesibile autorităților de frontieră, celor însărcinate cu  acordarea vizelor, Europolului și autorităților judiciare, permițând consultarea mișcărilor transfrontaliere și accesul la datele din istoricul călătoriilor.

Sistemul EES vizează prevenirea și detectarea activităților teroriste sau a altor infracțiuni grave.

Trebuie remarcat faptul că Grecia a fost supusă presiunilor repetate din partea SUA pentru a trece la emiterea cărților de identitate biometrice, care vor fi utilizate pentru călătoriile în interiorul UE. În 2019, autoritățile elene a anulat o licitație pentru sistemul de emitere al cărților de identitate biometrice, licitație ce va fi relansată în 2021, probabil.

Citește și Grecia lansează certificatul digital de vaccinare Covid-19

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *