Travel Magazine

Airline

Cinci mituri despre microbii din avioane
Airline

Cinci mituri despre microbii din avioane

Vacanţele sunt o plăcere, însă odată cu ele vine şi teama bolilor, mai ales dacă mergi şi cu copilul. Anul acesta, virusul Ebola a provocat panică în rândul multor turişti, dar şi în rândul multor rezidenţi ai ţări precum America, Grecia, Germania sau Liberia. Din pricina acestuia, dar şi a zvonurilor, mulţi turişti au început să se teamă de eventualii microbi şi de bolile pe care le-ar putea contracta în avioane. Pentru acest lucru, iată cinci mituri despre germenii din avioane. 1. Cel mai periculos lucru este aerul din cabină „Complet greşit”, spune Michael Zimring, director de medicină de călătorie al Mercy Medical Center din Baltimore şi, totodată, autorul Healthy Travel. „Aerul de cabină este curat şi avioanele sunt dotate cu filtre de curăţare HEPA.” Adevăratele probleme sunt tapiţe...
Scaunele avioanelor, motiv de altercaţii între pasageri
Airline, noutati

Scaunele avioanelor, motiv de altercaţii între pasageri

Crezi că scaunele avioanelor s-au micşorat? Nu-i o închipuire, ci chiar aşa este! În ultimii ani, unele companii aeriene au început să crească numărul de scaune din aeronave, micşorând astfel spaţiul alocat pasagerilor. Unde mai pui că, la clasa economică, calitatea acestora creeaza dispute şi nemulţumiri majore. În urma acestei mişcări a apărut un val de incidente, care pun în pericol siguranţa tuturor pasagerilor şi a echipajului aflaţi la bord. Ca exemplu, un zbor Delta Air Lines din New York spre Palm Beach, Florida, a fost nevoit să aterizeze de urhenţă în Jacksonville, după ce doi pasageri s-au încăierat din cauza unui scaun rabatabil. Înainte cu câteva zile au avut loc două altercaţii similare, ambele implicând motive de siguranţă. Abordare superficială „Companiile aeriene reduc ag...
Oktoberfest 2014! Angajaţii Lufthansa, în costume bavareze
Airline, noutati

Oktoberfest 2014! Angajaţii Lufthansa, în costume bavareze

Oktoberfest schimbă ţinutele Lufthansa. În perioada festivalului, echipajul companiei aeriene îmbracă din nou tradiţionalele costume bavareze de folk. 12 femei şi doi însoţitori de bord îmbrăcaţi în costume bavareze vor zbura anul acesta spre destinaţii din Asia  şi continentul Americii, începând cu Beijing în 15 septembrie, destinaţie urmată de São Paulo în 24 septembrie şi de Mexico City în 4 octombrie. „Zborurile de port popular sunt o tradiție plină de viață a companiei Lufthansa, de care pasagerii se bucură cu adevărat. Răspunsurile şi reacţiile oaspeţilor noştri sunt copleşitoare", a declarat Thomas Klühr, membru al Consiliului Lufthansa German Airlines. Rochii bavareze în nuanţele Lufthansa Ca în anul precedent, echipajul companiei va purta rochii tradiţionale croite de casa de mod...
Aegean Airlines, în discuţii pentru Cyprus Airways
Airline, noutati

Aegean Airlines, în discuţii pentru Cyprus Airways

A început lupta pentru Cyprus Airways. După Ryanair, MEA, Arkia şi Blue Air, şi Aegean Airlines se arată interesată de compania Cyprus Airways. O delegaţie Aegean Airlines, condusă de vicepreşedintele companiei Eftychios Vasilakis, a sosit ieri în Cipru, pentru a discuta cu guvernanţii ţării despre posibila preluare a companiei transportatoare Cyprus Airways, aflată în faliment. Aegean Airlines nu este prima companie care a început tratativele privin privatizarea Cyprus Airways. Termen limită: 30 septembrie Primele discuţii privind preluarea companiei, au început în data de 22 august cu directorul executiv al Ryanair, Michael O’Leary, iar la ora actuală peste 15 companii se arată interesate de Cyprus Airways. Printre acestea se află şi Blue Air, compania aeriană de transport low-cost din ...
Blue Air vrea să cumpere Cyprus Airways
Airline, noutati

Blue Air vrea să cumpere Cyprus Airways

Blue Air intenţionează să cumpere compania aerienă de stat din Cipru - Cyprus Airways. Firma românească de transport low-cost vrea să participe la procedura de privatizare a Cyprus Airways, în parteneriat cu fondul de investiții Renaissance Capital din Rusia. Reprezentanţii Blue Air au fost deja în Cipru pentru depunerea propunerii de preluare a companiei, unde s-au întâlnit cu oficialii guventului Cipru, ai Autorităţii Aeronautice şi ai consultantului KPMG desemnat pentru structurarea procedurii de privatizare. În lupta pentru obţinerea companiei cipriote s-au angrenat şi alţi giganţi precum Ryanair, MEA şi Arkia, iar până la finele săptămânii viitoare sunt aşteptate şi alte propuneri. Ryanair – strategie de creştere rapidă Michael O'Leary, directorul executiv al companiei irlandeze Ryan...
Piete de Craciun
Airline

Piete de Craciun

Desi am mai scris depre pietele de Craciun, revenim acum, in plin sezon, pentru amatorii de calatorii, iubitorii de shopping si, nu in ultimul rand, pentru cei care vor sa traiasca sarbatorile in stilul clasic, traditional. Lasam deoparte imaginea oarecum invechita a shopping-ului de Craciun si intram intr-o astmosfera de poveste, care ofera Sarbatorii o noua stralucire. Descoperim destinatiile in care Craciunul este cea mai frumoasa, romantica si magica sarbatoare a anului. Inspiratia ne-a venit din Germania, Berlin, Nurenberg, Frankfurt si Koln, acestea fiind primele orase si cele mai cunoscute pentru organizarea unor evenimente speciale ce intampina sarbatoarea Craciunului. Incet, incet, obiceiul sau moda s-a raspandit, fiind preluate de alte orase europene, mai mici sau mai mari, car...