Travel Magazine

Statele UE au ajuns la un acord asupra certificatului de vaccinare Covid-19

După săptămâni de dezacord și reticență, statele membre ale UE au convenit asupra unui set de reglementări care vor permite implementarea unui certificat de vaccinare acceptat la nivelul UE care să fie utilizat în „scopuri medicale”, a declarat Comisia Europeană.
Documentul poate fi vizualizat AICI și a fost redactat în 27 ianuarie 2021.

Standardele aprobate, care au sprijinul Comisiei Europene, stabilesc, de asemenea, reguli privind autenticitatea și integritatea certificatelor, cu accent pe protecția datelor.

„Salut adoptarea liniilor directoare privind dovada vaccinării în scopuri medicale. Avem nevoie de o abordare comună a certificatelor de vaccinare și aștept cu nerăbdare cooperarea continuă cu Organizația Mondială a Sănătății (OMS) pentru a extinde acest instrument la nivel global ”, a declarat Stella Kyriakides, comisar pentru sănătate și siguranță alimentară.

„Certificatele de vaccinare interoperabile vor fi un instrument important pentru cetățeni în timpul pandemiei, dar și după ce o vom depăși”.

Acordul vine după ce Grecia a avansat ideea unui certificat de sănătate Covid-19 la nivelul UE, care să permită reluarea călătoriilor în condiții de siguranță și să contribuie la consolidarea economiilor slăbite ale UE.

Propunerea, deși a fost primită cu căldură de către organismele globale din turism și aviație, a fost primită cu reticență de  liderii UE în întâlnirea on-line de săptămâna trecută.

Liniile directoare, concepute în urma consultării cu Comitetul de securitate a sănătății (HSC), Agenția Europeană pentru Medicamente (EMA), Centrul European pentru Prevenirea și Controlul Bolilor (ECDC) și OMS deschid calea către un sistem integrat, care să asigure flexibilitatea și compatibilitatea cu soluțiile naționale existente, precum și protecția riguroasă a datelor cu caracter personal, una din  problemele cheie exprimată de liderii UE săptămâna trecută.

Citește și Republica Dominicană…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *