Travel Magazine

Ryanair comandă 75 de avioane Boeing 737 MAX

boeing - Ryanair 2020
Foto: planespotters.net

Ryanair și Boeing au anunțat astăzi că cea mai mare companie aeriană din Europa face o comandă fermă pentru încă 75 de avioane 737 MAX, mărind comanda inițială la 210 avioane. 

Ryanair a ales din nou modelul 737 8-200, o versiune cu capacitate mai mare a modelului 737-8, invocând numărul mai mare de scaune și eficiența privind consumul de combustibil și performanțele de mediu.

„De îndată ce virusul COVID-19 se va retrage – și probabil că se va întâmpla în 2021, odată cu lansarea mai multor vaccinuri eficiente – Ryanair și aeroporturile partenere din toată Europa vor restabili rapid zborurile și programele, vor recupera traficul pierdut și vor ajuta națiunile Europei să resusciteze turismul și să îi readucă pe tineri  în orașele, pe plajele și în stațiunile de schi ale Uniunii Europene ”, a declarat Michael O’Leary, CEO-ul Ryanair.

Ryanair este clientul principal pentru varianta B737-8 de mare capacitate, după ce a plasat prima comandă pentru 100 de avioane, cu opțiune pentru încă 100, la sfârșitul anului 2014, urmată de comenzi ferme de câte 10 avioane în 2017 și 25 în 2018. Boeing 737 8-200 va permite Ryanair să își configureze aeronava cu 197 de locuri, eficientizând capacitățile și reducând consumul de combustibil cu 16% comparativ cu celelalte avioane ale companiei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *