Travel Magazine

Autor: TRAVEL MAGAZINE

Britanicii, principala piaţă turistică internaţională a Spaniei
noutati

Britanicii, principala piaţă turistică internaţională a Spaniei

Britanicii iubesc Spania. O demonstrează noua statistică pe 2014, conform căreia Spania a înregistrat peste 1.9 milioane de turişti britanici doar în luna iulie. Iar aceasta cifră reprezintă 23% din totalul turiştilor internaţionali care aleg Spania ca destinaţie de vacanţă. În top turişti, Marea Britanie este urmată de Franţa (17% din totalul vizitatorilor internaţionali), cu o creştere de 12.4% faţă de anul precedent. Britanicii cheltuit cel mai mult în Spania (19.6%), aceştia fiind urmaţi de germani (13.1%) și de francezi (10.8%), suma totală cheltuită în iulie 2014 ajuungând la un total de 8.1 miliarde de euro, cu 4.5% mai mult faţă de luna iulie a anului trecut. 34.5 miliarde de euro, în 7 luni Nici sumele cheltuielilor de la începutul anului până la finele lunii iulie nu sunt mai pr...
TUI schimbă programul şi se pregăteşte de concedieri
noutati, Uncategorized

TUI schimbă programul şi se pregăteşte de concedieri

Schimbarea orelor de deschidere în sute din agenţiile stradale ar putea duce la concedieri, spune TUI. Giganta companie, care deţine Thomson și First Choice, a anunțat ieri că a intrat într-o perioadă de consultare cu personalul din 270 de agenţii mici ale sale, dorind să înainteze ora de deschidere cu 30 de minute - până la 09:30. În alte 30 de agenţii mici, vrea să reducă zilele de tranzacționare de la şase la cinci pe săptămână și să mute ora de deschidere la 10:00. TUI a confirmat că acest lucru ar putea duce la concedieri obligatorii, dar, potrivit acestuia, dacă personalul va accepta structura şi ofertele ei, concedierile vor fi menţinute la nivel minim. TUI a declarat că schimbările vor permite magazinelor să opereze pe un model de personal mai eficient. Dezvoltarea rezerv[rilor on...
Indonezia construieşte cea mai înaltă statuie a lui Iisus
noutati

Indonezia construieşte cea mai înaltă statuie a lui Iisus

Cea mai populată naţiune musulmană din lume intenţionează să construiască cea mai înaltă statuie a lui Iisus care a existat vreodată. Știri locale spun că structura va măsura 40 de metri înălțime – cu 10 metri mai mult faţă de statuia lui Hristos Mântuitorul din Rio de Janeiro, Brazilia. Statuia va fi aşezată pe vârf de munte în regiunea etnică Christian Tana Toraja, din Insula Sulawesi. Se speră că aceasta va stimula şi mai mult turismul religios în zonă. O zonă care s-a făcut deja remarcată la nivel global pentru ritualurile sale funerare animiste, ce durează uneori chiar şi câteva zile. „Nu este nevoie să mergi în Brazilia, noi vom construi statuia pe-un vârf de munte. Încă de la începuturi, Toraja a fost binecuvântată cu valori culturale”, a spus Theopilus Allorerung, membrul al consi...
Thailanda a prelungit perioada de şedere pentru turiştii din 48 de ţări
noutati

Thailanda a prelungit perioada de şedere pentru turiştii din 48 de ţări

Încă o decizie pozitivă pentru stimularea sectorului turistic thailandez! Biroul de Imigrare din Thailanda permite cetăţenilor din 48 de țări și Hong Kong SAR obţinerea unei prelungiri de 30 de zile a perioadei de şedere în Thailanda, după expirarea perioadei normale. Hotărârea a intrat în vigoare din 29 august 2014 şi este aplicată turiştilor care deţin documente de călătorie din Australia, Austria, Bahrain, Belgia, Brazilia, Brunei Darussalam, Canada, Republica Cehă, Danemarca, Estonia, Finlanda, Franța, Germania, Grecia, Hong Kong SAR, Ungaria, Islanda, Indonezia, Irlanda, Israel, Italia, Japonia, Coreea de Sud, Kuweit, Luxemburg, Liechtenstein, Malaezia, Monaco, Olanda, Noua Zeelandă, Norvegia, Oman, Peru, Filipine, Portugalia, Polonia, Qatar , Singapore, Slovacia, Slovenia, Spania, Af...
Malaysia Airlines, dur criticată pentru concursul „Bucket List”
noutati

Malaysia Airlines, dur criticată pentru concursul „Bucket List”

Malaysia Airlines ţine acum primele pagini ale ziarelor pentru lansarea unui concurs cu bilete gratuite de avion numit „My Ultimate Bucket List” (ultimele dorinţe înainte de moarte). Greu de crezut, dar după două tragedii consecutive soldate cu morţi, Malaysia Airlines oferă bilete gratuite la clasa economică şi iPad-uri gratuite pentru descrierea ultimei dorinţe înainte de moarte. Deşi numele concursului a atras atenţia multor curioşi, zumzetul negativ al mass mediei a forţat compania să renunţe la reclama expusă pe site-ul personal şi, implicit, la ideea concursului. În urma criticilor, Malaysia Airlines şi-a cerut scuze în mod public şi a hotărât redenumirea acestuia. Strategie de marketing criticată În cadrul concursului, Malaysia Airlines îşi invita pasagerii din Australia și Noua Ze...
India autentică – mini ghid de călătorie
Destinatii, India

India autentică – mini ghid de călătorie

India poate părea copleşitoare. Dimensiunea sa mare, oraşele frenetice, munţii falnici şi culturile eclectice îţi arată o altă lume, în care, dacă nu ştii cum să pătrunzi, puţin probabil să o poţi descoperi la adevărata ei valoare. India autentică este complet diferită de India turistică. Este mai captivantă, mai aromată şi mai prietenoasă prin naturaleţea oamenilor. Pentru a descoperi adevăratele bucurii ale unei călătorii în India trebuie să „Aaaram Se” (expresia hindi pentru chill out). Pentru că atunci când eşti „Aaaram Se”, lucrurile bune vin de la sine. Începutul unei cutii de bomboane India este vastă şi, cu siguranţă, deloc previzibilă. Ea are numeroase oportunităţi pentru un turism responsabil, autentic, doar că trebuie să ştii pe ce cărări să păşeşti şi cum anume trebuie să te p...
S-a deschis cel mai mare magazin tax-free din lume
Articole recente, noutati

S-a deschis cel mai mare magazin tax-free din lume

Apetitul Chinei pentru shopping pare insaţiabil. În 2014, Guvernul ţării dezvoltă sectorul turistic oferindu-le vizitatorilor un sistem de vacanţă all-in-one: mare, soare, plaje si un complex comercial tax-free! Da, luni dimineaţă, în oraşul chinez Sanya a avut loc deschiderea oficială a celui mai mare complex comercial tax-free din lume! Se numeşte Haitang Bay International Shopping şi este o clădire cu trei etaje, care se întinde pe 70.000 de metri patrati. Dezvoltare turistică prin tax-free Complexul se află în Sanya, cel mai sudic oraş al insulei Hainan şi unul dintre cele trei oraşe de prefectură a Provinciei Hainan, din China de Sud-Est, şi a fost construit în scopul promovării Insulei Haitang ca destinaţie turistică internaţională. Guvernul chinez speră ca, prin intermediul acestei...
Dublin are nevoie de încă 30 de hoteluri, până în 2020
noutati

Dublin are nevoie de încă 30 de hoteluri, până în 2020

Dublin are nevoie de înca 30 de hoteluri până în 2020, pentru a face faţă creşterii aşteptate a turismului. Este concluzia directorului executiv al Confederaţiei Industriei de Turism din Irlanda (ITIC), Eamonn McKeon, care încearcă obţinerea unui capital de peste 15 milioane de euro pentru 2015, în scopul dezvoltării sectorului turistic de business din Dublin. Irlanda, cel mai vizitat oraş din Europa Boom-ul turistic este experimentat pe scară largă în Europa, iar Irlanda face parte din el, fiind considerat cel mai vizitat oraş din Europa. Eamonn McKeon, directorul executiv al ITIC, consideră că Dublin – capitala şi cel mai mare oraş din Irlanda – are nevoie de noi proiecte de dezvoltare pentru a face faţă asaltului turistic. Acesta susţine suplimentarea a 5.000 de camere hoteliere, număr...
Oktoberfest 2014! Angajaţii Lufthansa, în costume bavareze
Airline, noutati

Oktoberfest 2014! Angajaţii Lufthansa, în costume bavareze

Oktoberfest schimbă ţinutele Lufthansa. În perioada festivalului, echipajul companiei aeriene îmbracă din nou tradiţionalele costume bavareze de folk. 12 femei şi doi însoţitori de bord îmbrăcaţi în costume bavareze vor zbura anul acesta spre destinaţii din Asia  şi continentul Americii, începând cu Beijing în 15 septembrie, destinaţie urmată de São Paulo în 24 septembrie şi de Mexico City în 4 octombrie. „Zborurile de port popular sunt o tradiție plină de viață a companiei Lufthansa, de care pasagerii se bucură cu adevărat. Răspunsurile şi reacţiile oaspeţilor noştri sunt copleşitoare", a declarat Thomas Klühr, membru al Consiliului Lufthansa German Airlines. Rochii bavareze în nuanţele Lufthansa Ca în anul precedent, echipajul companiei va purta rochii tradiţionale croite de casa de mod...
Aegean Airlines cumpără 7 noi avioane Airbus A320
noutati

Aegean Airlines cumpără 7 noi avioane Airbus A320

Transportatorul grec Aegean Airlines îşi majorează flota cu şapte noi avioane Airbus A320. Compania aeriana a dat deja comanda, urmând să-şi primească aeronavele nou-nouţe direct de la producător, din iunie 2015 până la începutul anului 2016. Noile A320, alimentate cu un motor V2500, va fi echipat cu aripi în stilul „Sharklets” ce măsoară 2.4 metri în înălţime și poate reduce cu 2-3% consumul combustibilului, în funcţie de durata zborului. Greutatea maximă la decolare a acestor tipuri de aeronave este de 78 de tone și permite o gama mai mare de zboruri lungi, oferind astfel companiei noi oportunităţi pentru extinderea reţelei aeriene la efectuarea zborurilor spre sud (Heraklion, Rhodos, Larnaca). Conecţii cu 87 de destinaţii internaţionale Decizia AEGEAN’ de a-şi majora flota cu noile avi...