Travel Magazine

Muntenegru închide compania aeriană națională

Foto: simpleflying.com

Ministrul de resort al Muntenegrului din noul guvern ales a anunțat joi, în ajunul Crăciunului, că Guvernul nu va mai acorda niciun ajutor de stat companiei aeriene naționale Montenegro Airlines.

Decizia echivalează practic cu desființarea companiei, ținând cont că Montenegro Airlines era ținută în viață artificial, cu ajutoare guvernamentale.

În 3 septembrie 2020, Agenția Muntenegreană pentru Protecția Concurenței a început o anchetă privind ajutorul de stat acordat companiei și compatibilitatea acestuia cu legislația în vigoare.

Guvernul a încercat să demonstreze că ajutorul, în valoare totală de 155,1 milioane EUR, respectă principiul investitorului în economia de piață și, prin urmare, nu este ajutor de stat. 

Ancheta a evidențiat mai multe deficiențe, Agenția solicitând Guvernului să depună o cerere oficială pentru aprobarea ajutorului de stat. 

De asemenea, Agenția a solicitat guvernului să anuleze ajutorul acordat până atunci. În acel moment, 43 milioane EUR din totalul de 155,1 milioane EUR fuseseră deja transferate în conturile companiei aeriene. 

Între timp, a intervenit și Comisia Europeană, după ce a primit o plângere în 4 decembrie 2020 de la Ryan Air, care susține că Montenegro Airlines a primit ajutor de stat de peste 43 de milioane EUR în acest an.

In acest moment Agenția va trebui să solicite Ministerului Investițiilor de Capital, care are transportul în portofoliu, să recupereze suma ajutorului care fusese deja transferat către Montenegro Airlines. Termenul limită pentru respectarea ordinului de recuperare este de patru luni. Ministerul Investițiilor de Capital va avea atunci obligația de a pregăti, în termen de două luni de la decizia agenției, propriul ordin de recuperare împotriva Montenegro Airlines, cu un plan de recuperare și un calendar. Ordinul de recuperare al Ministerului este titlu executoriu.

Dacă procedurile de insolvență sunt inițiate asupra companiei Montenegro Airlines, statul va fi creditor al insolvenței. În cazul în care ministerul nu emite ordinul de recuperare împotriva Montenegro Airlines în termen de două luni de la ordinul de recuperare al agenției, agenția îl poate da în judecată pentru recuperarea prejudiciului.

Fără ajutor de stat, este puțin probabil ca Montenegro Airlines să mai poată opera.  In această situație, probabil că avioanele vor rămâne la sol în câteva săptămâni. 

Guvernul a anunțat că va înființa o nouă companie aeriană națională în următoarele luni, cu o investiție de aproximativ 30 de milioane de euro. Se așteaptă ca noua companie aeriană să fie operațională până în vara anului 2022. 

Înființarea noii companii aeriene nu numai că va dura ceva timp, dar va fi și îngreunată de faptul că sloturile deținute în prezent de Montenegro Airlines se vor pierde, iar noua companie aeriană va trebui să să încheie noi acorduri internaționale și să obțină permisele necesare. Acest lucru ar putea afecta negativ sezonul estival 2021 din Muntenegru, deoarece Montenegro Airlines transporta aproximativ 50% din turiștii ce soseau în Muntenegru. 

Sectorul turismului din Muntenegru a înregistrat deja o scădere de 90% a veniturilor între ianuarie și septembrie 2020 din cauza restricțiilor COVID-19. Se așteaptă ca alți transportatori privați să preia unele dintre liniile profitabile. Rămâne de văzut dacă Guvernul va fi acționarul unic al noii companii sau va căuta un partener.

Vi se pare cunoscut scenariul?

Sursa: Juergen T Steinmetz

Vezi și: Ryanair comandă 75 de avioane Boeing 737 MAX

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *