Travel Magazine

George Clooney s-a însurat la Greek Palace, din Veneţia

O nuntă mult aşteptată, într-un palat grandios. George Clooney s-a însurat în Greek Palace din Veneţia, construit în 1550 de familia de negustori şi marinari bogați „Cochinna”. Evenimentul de mare avengură a făcut înconjurul presei din toate colţurile lumii, cuplul alegând ca petrecerea de nuntă să aibă loc în legendarul palat veneţian, una dintre primele clădiri din Veneţia cu electricitate şi telefonie, cunoscută în special pentru petrecerile sale. Clădirea poartă semnătura arhitectului Gian Giacomo de Grigi şi este una dintre cele mai râvnite şi frumoase construcţii veneţiene, în care se organizează evenimente de mare importanţă.

Comori nepreţuite de artă
Nicolas Papadopoulos (Niccolò Papadopoli), care în 1905 şi-a schimbat numele de familie în Papadopoli Aldobrandini, a fost un politician italian. El provenea dintr-o familie aristocrată de origine greacă şi, în 1905, a obţinut permisiunea de a-şi păstra numele de familie al soţiei sale, Maddalena Aldobrandini, fiica a unei familii bogate de intelectuali. După nuntă, cuplul a cumpărat celebrul palat, care a devenit cunoscut sub numele de Palazzo Papadopoli. Nicolas Papadopoulos (Niccolò Papadopoli), a publicat mai multe studii şi a avut o colecţie mare de monede, care se regăseşte, în prezent, în cadrul muzeului.

De la construcţia sa şi până în 1837, când a trecut în posesia familiei Papadopoli, palatul a schimbat numeroşi proprietari, care au creat biblioteci impresionante şi au adunat comori nepreţuite de artă, din întreaga lume. Papadopoulos a făcut lucrări de renovare şi a cumpărat două clădiri adiacente pentru a crea grădini- o idee neobişnuită la acea vreme. Pe lângă această amenajare năstruşnică perioadei ei, Palazzo Papadopoli a fost una dintre primele clădiri din Veneţia, care a beneficiat de energie electrică şi de telefon, dar totodată prima cunoscută pentru petrecerile sale legendare.

Clooney şi faima de odinioară
În 1922, Palazzo a trecut în posesia moştenitorilor lui Papadopoulos, familia nobilă Arrivabene Valenti Gonzaga. Ultimul etaj a fost dat Institutului de Ştiinţe Marine, între anii 1980 şi 2005. În anul 2007, clădirea a fost vândută unei companii elveţiene şi este în prezent deţinută de lanţul hotelier de lux „Aman”. Astăzi, legendarul palat a revenit la faima de odinioară, găzduind o altă petrecere legendară. Petrecerea de nuntă a „burlacului etern” George Clooney şi iubitei sale soţii, Amal.

Gina Rotaru

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *