Travel Magazine

Când și cum vom putea călători în Israel?

Foto: timesofisrael.com

Industria turistică a Israelului a cunoscut un an record în 2019. Nu mai puțin de 4,55 milioane de turiști au călătorit în Țara Sfântă, iar 2020 promitea să depățească toate așteptările.

Israelul a fost o destinație importantă și pentru turiștii români, devenind practic un “must do” să vezi Ierusalimul(și nu numai) măcar o data în viață. In ultimii ani Romania a devenit principala sursă de turiști din estul Europei pentru Israel, depășind chiar și Polonia și ocupa locul șase la nivel global în 2019.

Și in sens invers a existat aceeași tendință, Israelul fiind singura țară din care s-au organizat zboruri charter turistice regulate către Romania, cel puțin în ultimii ani.

Ce a urmat știm cu toții.  Pandemia a stopat practic călătoriile internaționale. La începutul lunii aprilie 2020, guvernul israelian a suspendat toate zborurile comerciale ca răspuns la coronavirus.

În acest moment, Israelul nu permite accesul turiștilor străini dar toți cei implicați în industria turistică speră într-o relansare cât mai grabnică și fac pregătiri în acest sens, mai ales că începutul campaniei de vaccinare a fost foarte bun și se așteaptă ca majoritatea populației să fie vaccinată până la sfârșitul lunii martie 2021, ceea ce ar duce la o relaxare a restricțiilor de până acum.

Mai mult, o comisie a Parlamentului (Knessetul)israelian a pregătit câteva reguli și măsuri ce ar putea fi implementate etapizat, pentru reluarea turismului. 

Iată despre ce ar fi vorba

Înainte de a intra în Israel, fiecare turist trebuie să completeze un formular pe site-ul Ministerului Sănătății, în legătură cu starea sa de sănătate, formular ce va fi transmis autorității de imigrare(Population and Immigration Authority).

Într-o primă fază vor fi acceptați doar turiștii din țările “verzi”, conform listei întocmite și actualizate permanent de Ministerul Sănătății din Israel. 

Pe lângă completarea formularului, turiștii vor trebui să prezinte la intrarea în Israel rezultatul negativ al unui test pentru COVID-19, nu mai vechi de 72 de ore.

In cazul grupurilor de minimum 5 turiști, agenția de turism din Israel, organizatoare a programului turistic, trebuie să depună o cerere pe site-ul Ministerului Turismului pentru a solicita intrarea grupului în Israel, furnizând următoarele informații:

  • Numele hotelului și traseul;
  • Numele ghidului și șoferului, care vor trebui să rămână cu grupul pe tot parcursul turului, fără să poată fi înlocuiți pe parcurs;
  • Detalii despre grupul de turiști, inclusiv detalii despre zbor, datele de sosire și de plecare, compania aeriană și numărul zborului.
  • Liderul grupului trebuie să aibă tot timpul asupra lui un telefon mobil cu număr israelian, astfel încât să poată fi contactat pe tot parcursul turului.

Fiecare turist trebuie să aibă o asigurare de sănătate care să acopere situațiile de lockdown, carantină, izolare sau spitalizare ca urmare a pandemiei cu COVID 19.

Agenția de turism organizatoare din Israel va fi responsabilă, dacă este cazul, pentru orice turist care nu este acoperit de o asigurare corespunzătoare.
Grupul va avea o conexiune permanentă cu o cameră de garda a unui spital, pentru cazul apariției oricărei probleme de sănătate.

Va exista o înregistrare exactă a mișcării grupului în tot Israelul, cu ajutorul unei aplicații care va urmări mișcarea grupurilor.

Grupurile de turiști vor fi separate cât mai mult posibil și se vor comporta în conformitate cu regulile ce asigură protecția publicului.

Toate obiectivele turistice de pe traseu trebuie să fie autorizate în conformitate cu reglementările privind sănătatea și curățenia emise de guvern.

Deocamdată aceste măsuri se află în faza de propuneri,  așteptându-se aprobarea guvernului și punerea în aplicare sub controlul Ministerului Sănătății.

Israelul ar putea fi prima țară lume care să vaccineze majoritatea populației ceea ce va putea permite relansarea turismului, inclusiv prin acceptul intrării în Israel în baza unui certificat ce ar atesta vaccinarea.

Când s-ar putea întâmpla toate aceste lucruri? Autoritățile implicate preconozează ca sfârșitul lunii martie, o data cu încheierea vaccinării populației, să fie și momentul punerii lor în practică.

Vezi și 15 lucruri interesante despre Israel

1 Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *