Compania aeriană United a lansat noua clasă Business
Oscar Munoz, directorul companiei United Airlines, știe că și-au pierdut câțiva dintre clienții fideli ai companiei și de aceea a încercat să-i recâștige lansând o nouă clasă Business. Evenimentul de lansare a avut loc joi și a fost prima apariție publică a directorului de când a fost numit în funcție.
“Este vorba despre o întreagă experiență, nu doar niște scaune noi, noi feluri de mâncare sau doar vinuri mai bune.”, a declarat Munoz pentru The Associated Press.
Călătorii de la clasa Business, care plătesc 5000 $ pentru un zbor transatlantic, vor scaune confortabile ca să poată să lucreze, să mănânce și să doarmă în ele. Aceștia vor să aibă acces direct la culoar, mai ales pentru zborurile care au loc noaptea, pentru că nimeni nu vrea să fie nevoit să treacă peste un pasager care doarme...









