Decizia celei mai mari companii de travel din lume pune în pericol afacerile a sute de hotelieri greci, așa cum au declarat reprezentanții acestora.
TUI a decis de curând să modifice unilateral contractele existente, fiind schimbate termenele de plată, în condițiile în care plățile sunt și așa întârziate. De regulă, plățile erau făcute în termen de 60 de zile de la data încheierii programului turistic.
Potrivit unui raport recent publicat de Financial Times, modificările contractuale ale TUI impun proprietarilor de hoteluri să aștepte până în martie 2021 pentru plata a trei sferturi din banii datorați. Pentru TUI suma nu este foarte mare – câteva sute de mii de euro – dar pentru hotelieri sunt bani esențiali pentru supraviețuirea de-a lungul iernii.
TUI a declarat pentru Financial Times că a „plătit o sumă semnificativă în avans către hotelieri pentru vara anului 2020, dintre care o mare parte nu s-a regăsit în rezervări, rămânând să se reporteze”.
De remarcat că TUI lucrează cu mai mult de 2.000 de hoteluri în Grecia.
La rândul său, ministrul grec al turismului, Harry Theoharis, a declarat pentru Financial Times că guvernul „monitorizează îndeaproape situația”, adăugând că speră ca Grecia să obțină un sprijin suplimentar de la UE pentru industria de turism.
Problema a fost ridicată și în Parlament de Syriza, partid aflat în opoziție, îndemnând guvernul să preseze TUI să-și schimbe decizia.
Theoharis a spus că ministerul nu poate interveni în contractele private: „Un ministru nu poate interveni în acordurile dintre două companii”, subliniind că problema plăților către hotelierii greci este ridicată cu fiecare ocazie în discuțiile cu TUI.
Veniturile din Grecia din turism pentru 2020 nu vor depăși 3,5 miliarde de euro din cauza impactului pandemiei. În 2019 veniturile țării din turism au atins 18 miliarde de euro.
Sursa: www.gsp.gr