Prima linie de tren de mare viteză din Egipt va fi construită de la Marea Roșie până la Marea Mediterană, cu o lungime totală de 1000 de km. Traseul va avea 15 stații, incluzând și noua „capitală administrativă” a Egiptului, unde vor fi relocate clădirile guvernamentale din Cairo.
Linia de tren este proiectată, construită și întreținută de compania germană Siemens și este prevăzut să fie finalizată în doi ani.
Joe Kaeser, președinte și CEO al Siemens AG, a declarat: „Suntem onorați și mândri să ne extindem parteneriatul cu Egiptul. Construind un sistem feroviar de înaltă eficiență, vom sprijini poporul egiptean cu transporturi accesibile, curate și fiabile. ”
Egiptul a fost prima țară din Africa cu un o rețea feroviară, datând din anii 1850, dar aceasta va fi prima linie de mare viteză. În prezent, rețeaua feroviară egipteană are peste 5.000 de km de cale ferată care leagă aproape toate orașele importante între ele, dar este un sistem învechit și este subfinanțat, ducând deseori la accidente mortale. Egiptul a primit periodic vagoane de tren fabricate în Rusia ca upgrade, dar linia de mare viteză va fi o îmbunătățire substanțială a transportului feroviar de călători.
De menționat că Egiptul nu va fi prima țară din Africa cu un tren de mare viteză. Această distincție aparține Marocului, al cărui tren Al Boraq circulă între Tanger și Casablanca încă din 2018.