Tokyo este o destinaţie interesantă! Dacă ai fost vreodată aici, ai observat cât de tare diferă cartierele între ele şi câtă personalitate are fiecare zonă în parte. De la luminile colorate a neoanelor din Shibuya, la templele tradiţionale Taito şi până la Ryogoku Kokugikan din Sumida (cea mai importantă arenă de sumo din Tokyo), totul este o zarvă şi un entuziasm cu care greu te poţi obişnui, chiar şi după câteva zile de vacanţă.
Este destinaţia în care să mergi dacă vrei varietate, activitate şi agitaţie continuă. E imposibil să epuizezi locurile şi posibilităţile de distracţie chiar şi în timpul unei vacanţe de două săptămâni. Iar asta vine ca un plus, dându-ţi motive constante să te întorci. Aşadar, înainte de a spune că ştii totul despre Tokyo, mai gândeşte-te o dată! Mai jos ai 20 de lucruri care te-ar putea surprinde!
1. Cu peste 5.000 de kilometri pătraţi, zona Greater Tokyo este a doua cea mai mare zonă metropolitană de pe planetă. În ceea ce priveşte populaţia, ea stă pe locul 1.
2. Fondat sub denumirea de Edo (în secolul al 12-lea), traducerea literală a Tokyo înseamnă „Capitala (de) Est”.
3. Tokyo a fost numit iniţial gazda Jocurilor Olimpice de Vară din 1940, însă privilegiul i-a fost acordat până la urmă oraşului Helsinki, capitala Finlandei. În fine, asta înainte ca evenimentul să fie anulat din cauza celui de-al Doilea Război Mondial.
4. Tokyo Disneyland a fost primul parc Disney în afara Statelor Unite. El are acum peste 20.000 de angajaţi.
5. Turnul Eiffel a fost inspiraţia pentru Turnul Tokyo. Turnul este revopsit la fiecare cinci ani, iar procesul durează de fiecare dată 12 luni.
6. Oshiya sau „împingătorii” sunt angajaţi ai unor staţii de cale ferată din Tokyo. Aceştia sunt plătiţi să împingă, pur şi simplu, oamenii în trenurile aglomerate, în special în orele de vârf. Scopul: fluidizarea transportului.
7. Cel mai lung concert susţinut în Tokyo Dome l-a înregistrat trupa Guns N’ Roses. În 18 decembrie 2009, ea a cântat încontinuu 3:37 de minute.
8. În general, Palatul Imperial din Tokyo este închis publicului, exceptând Revelionul şi onomastica Împăratului.
9. Hara Takashi, al 19-lea Prim Ministru al Japoniei, a fost asasinată de un macaragiu de cale feroviară. Pentru fapta comisă, bărbatul şi-a petrecut 13 ani în închisoare.
10. Cu peste 3.64 milioane de oameni care păşesc pe ea, Staţia Shinjuku este oficial cea mai aglomerată staţie de cale ferată din lume, conform Guinness World Records. Să nu credeţi că străzile acestui cartier nu simt şi ele greutatea traficului.
11. Hotelurile capsulă – hoteluri cu camere cam cât un frigider – pot fi găsite în jurul Tokyo. Cele mai multe camere au televizor, wi-fi şi o consolă electronică. Spaţiile de cazare sunt folosite în principal de bărbaţi.
12. În ciuda popularităţii sale la nivel mondial, ca punct de reper şi simbol al Tokyo, Muntele Fuji este vizibil mai puţin de 180 de zile pe an, din cauza norilor şi a concentraţiei de praf din aerul oraşului.
13. Tradiţionalul ramen din Tokyo este o supă de pui cu aromă de soia, cu tăiţei subţiri şi buclaţi, alături de ceapă tocată, carne de porc feliată, ou, spanac şi kamaboko.
14. Unii oameni cred în „Blestemul de Roppongi Hills”, după ce în clădire au avut loc o serie de evenimente nefericite, care s-au soldat cu un deces şi urmărirea penală a câtorva directori angajaţi aici.
15. În 1962, Tokyo a devenit primul oraş din istorie cu o populaţie de peste 10 milioane, fiind numit la acea vreme cel mai mare oraş din lume.