Toamna, Salzburg este un oraș special. O destinație trecută adesea cu vederea în favoarea Vienei, Salzburg se umple de culoare, capătă farmec și se înveselește printr-un șir de festivaluri tradiționale, care-ți merg direct la suflet.
Pe măsură ce temperatura începe să scadă, orașul începe să strălucească prin măreția evenimentelor. Este o perioadă de neratat pentru vacanțe de cuplu sau în familie, romantismul îmbinându-se cu distracția alături de localnici. Iată câteva lucruri cu care orașul te întâmpină toamnă de toamnă.
Vacanta in Salzburg
Zile de cultură în Salzburg
Toamna în Salzburg este cel mai bogat sezon al anului în evenimente cu activități istorice și culturale. În lunile septembrie și octombrie are loc faimosul Salzburg Festival – unul dintre cele mai mari evenimente ale sezonului, care aduce cu el opere maiestuoase, piese de teatru și numeroase spectacole în aer liber.
Apoi, urmează Festivalul toamnei de Jazz, când sunetele netede ale jazz-ului răsună pe tate strzile orașului. Iar dacă acestea două nu ar fi de ajuns, Zilele Culturii din Salzburg se concentrează și el pe opere și concerte clasice.
Alături de acestea, există, de asemenea, multe sărbători populare tradiționale, printre care Festivalul recoltei (continuarea modernă a unui festival antic de mulțumire) și Rupertikerday (o celebrare a Sfântului Rupert, patronul spiritual al orașului, care aduce în piața orașului din jurul catedralei diferite meserii și piese de teatru stradal.
Alstadt și Grădinile Mirabell
Alstadt. Cartierul istoric vechi al orașului Salzburg te întâmpină cu labirinte încântătoare, străzi înguste pietruite și piețe mici fermecătoare, vechi de peste o mie de ani. Alstadt este casa fântânilor arteziene, a cafenelelor vechi și a construcțiilor în stil baroc ce pot fi vizitate în sezonul de toamnă și până târziu în iarnă.
Grădinile Mirabell impresionează în orice anotimp. Toamna, însă, magia se dezlănțuie prin zecile de culori ale plantelor. Amenajate în stilul tradițional german, cu paturi de flori presărate în detaliu și peluze păstrate imaculate, pentru un prinț-episcop și amanta sa, Grădinile Mirabell sunt un loc popular pentru o plimbare în zori sau pe înserat.
Tradiție în hanuri de sat
Dacă, însă, agitația de toamnă nu este pe gustul tău, zonele rurale învecinate ale orașului Salzburg sunt adevărate ascunjișuri cu pajiști verzi, munți în zigzaguri și păduri nesfârșite.
La doar o oră de mers de oraș, găsești sate cu hanuri tradiționale, în care poți articipa la vechile tradiții zonale. Toamna, multe dintre satele din apropierea orașului Salzburg sărbătoresc săptămâni întregi Festivalul Recoltei, cu dansuri, cântece și jocuri în piața satului.