Travel Magazine

La plajă în Grecia? Rezervă-ți șezlongul online!

plajă-în-Grecia

Experiența relaxării pe plajă în Grecia atinge un nou nivel. Marketing Greece a introdus recent pe piață o nouă aplicație numită „Plazz”. O aplicație care permite utilizatorilor să-și rezerve șezlonguri la plajele populare organizate din Grecia. Aplicația a fost inclusă în rețeaua agenției Marketing Greece, cu scopul de a duce experiența „Sun & Beach” la un alt nivel.

La plajă în Grecia, cu aplicația „Plazz”

„Plazz este un nou mod de a-ți rezerva un șezlong online, direct de pe computer, telefon mobil sau tabletă. Scopul este să te scutească de grijile aglomerației din plin sezon. Datorită acestei aplicații, până în momentul în care ajungi pe plajă, trebuie să-ți mai faci griji doar de modul în care să te bucuri de minunata ta vacanță”, au declarat creatorii aplicației Lefteris Farmakas și Manos Paterakis, într-un anunț.

Prin noua aplicație, utilizatorii își pot rezerva șezlonguri pe plajele din apropiere de Atena, în Mykonos, Corfu și în alte destinații din Grecia. „Smart Plazz app oferă un serviciu inovator, consolidează produsul turistic „Sun & Beach” și îmbunătățește experiența vizitatorilor”, a declarat Marketing Greece.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *