Travel Magazine

Anul acesta vizităm Italia, Tasmania și Statele Unite!

Super-oferta-sejur-Italia-Sicilia-2013

Zonele prezentate astăzi sunt favorabile degustătorilor de vin ce se bucură de frumusețea unei insule, iubitorilor de artă și călătorilor activi ce doresc să descopere lumea înconjurătoare cu fiecare pas!

Sicilia, Italia
etna-catania
Călătorii par să nu se poată sătura de minunata insulă Sicilia, de ruinele grecești din secolul 5 înainte de Hristos, de arhitectura arab-normandă din Palermo (un nou sit UNESCO) sau de nesfărșitele coaste de vis ale insulei. Se pare că și vinul local este unul dintre preferatele turiștilor ce se întorc în Sicilia an de an.
Ghizii specializați de pe insulă recomandă explorarea zonei muntelui Etna – cea mai noua regiune ce atrage cunoscătorii de vinuri – unde solul este bogat în minerale apărute în urma lavei întărite. În vara anului 2016, vinăria Tenuta di Fessina va deschide și un „Boutique Hotel” cu un spa construit într-un palmento refăcut (o pivniță din piatră, folosită la zdrobirea strugurilor). Ce modalitate mai bună de a încheia ziua degustărilor de vin decât cu o baie termală într-un fost bazin pentru vin?

Tasmania
Screen-Shot-2014-09-12-at-9.07.29-am
Deschiderea inovatorului Muzeu al Artei Vechi și Noi din anul 2011 a fost punctul de pornire pentru multe evenimente din Tasmania. Brusc, toată lumea a devenit interesată de acest colț micuț de lume.
Unul dintre cele mai noi suplimente ale insulei este Pumphouse Point, așezat pe lacul Sfânta Clara, la distanță de 45 de minute cu avionul (sau două ore și jumătate cu mașina) de capitala statului. În aceste clădiri există 18 camere, ce odată au făcut parte dintr-o instalație hidro-electrică, și în timp ce hotelul se află pe suprafața lacului cristalin, fosta centrală de transformare Art Deco Storehouse, este folosită acum ca restaurant și lounge. Modificarea restrânsă a clădirii este frumos stilizată, cu o ușoară înclinație către industrial, și cu priveliștea către natural. Regiunea este una alpină, casă a unei păduri tropicale temperate și a animalelor sălbatice; iar la categoria „activități”, există ciclismul, pescuitul, mersul pe jos sau poți închiria o barcă pentru o plimbare relaxantă pe lac!

Pittsburg, Pennsylvania
Pittsburgh mazemet
Orașul de oțel se transformă în Orașul artei, fostele depozite și spații industriale fiind acum transformate în minunate galerii de artă, cum ar fi Muzeul Andy Warhol, muzeul de artă contemporană Mattress Factory și Societatea Meșteșugurilor Contemporane (Society for Contemporary Craft), ce are și intrarea liberă. Quantum Theatre pune în scenă spectacole tradiționale și de avangardă, inclusiv premiera mondială a Poveștii de iarnă a lui Shakespeare, în versiunea de operă.
Alte locuri ce merită vizitate sunt Grădina Zoologică din Pittsburg și Acvariul, ce a deschis și o expoziție de aproximativ 2000 metri pătrați ce include leoparzi pătați, doi crocodili de Philipine, și multe alte specii, dintre care unele pe cale de dispariție.
O altă dovadă a dezvoltării orașului și a culturii acestuia se găsește în zona cartierului East Liberty. În ultimul secol, acesta s-a transformat într-o zonă bogată în galerii, magazine și cafenele. Zona are deasemenea două Boutique Hoteluri: Hotelul Indigo Pittsburgh East Liberty – cu 135 de camere primitoare pentru turiști și animalele de companie ale acestora, și Ace Hotel, cu 63 de camere și un restaurant excelent construit într-o veche clădire (de peste 100 de ani) a YMCA-ului (Asociația Creștină a Tinerilor).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *