Travel Magazine

Mare verde, plaja alba si multa tequila…

Exista un punct pe harta unde marea verde-turcoaz se intalneste cu nisipul alb fin. Exista o limba de pamant intre marea de smarald si laguna albastra plina cu crocodili. Exista un loc unde au loc cele mai tari party-uri din lume facand sa paleasca locuri ca Las Vegas, Miami sau Rio. Acest loc este Cancun.

Situat in extremitatea nordica a peninsulei Yucatan, Cancun este principalul loc de distractie a intregului continent nord-american. Acum patruzeci de ani, aici era un loc bantuit doar de pescari fericiti sa mai prinda si un homar pe langa pestii care populau laguna. Dar cineva din guvern s-a gandit ca n-ar fi o idée rea ca sa construiasca o mare statiune aici, in apele calde ale Caraibelor. Cealalta statiune celebra a Mexicului, Acapulco incepea sa-si piarda din stralucire, in plus, fiind plasata la apele reci ale Pacificului. In plus, zona aceasta beneficia de proximitatea de Statele Unite (doar o ora cu avionul din Miami) si de marile relicve ale civilizatiei maya – Chichen Itza, Uxmal, Tulum…

Ce este astazi, dupa atatia ani ? Cancunul este o adunare de zeci de hoteluri, care mai de care mai impresionante, zeci de mall-uri, sute de restaurante, numeroase de zone de agrement sau de distractie. In Zona Hotelera, majoritatea hotelurilor au camerele indreptate spre Caraibe … si ce poate fi mai frumos ca atunci cand te trezesti si tragi perdeaua, sa te loveasca turcoazul marii si stralucirea Soarelui? De la Fiesta Americana pana la mai vechiul Sheraton, unul dintre pionierii Cancun-ului, toate hotelurile se intrec sa-ti dovedeasca ca ospitalitatea mexicana este de neegalat. Daca marea ti se pare prea solicitanta – curentul marin care matura plaja este uneori foarte puternic, nici o problema, la doi pasi de mare, hotelurile dispun de piscine.

Nu stii unde sa mananci ? Orice tip de mancare este reprezentat in Cancun. Desi sunt prezente toate retelele nord-americane, de la McDonald’s la Domino Pizza, te afli totusi in Mexic, asa ca bucura-te de deliciile culinare mexicane la ele acasa – de la burrito si empanada, la nebunia marina numita ceviche, un cocktail format din cruditati – peste, homar, langusta, caracatita si alte specialitati… Daca va place mancarea picanta, atunci ati ajuns in Nirvana… fiti atenti insa cand cereti ospatarului „muy picante” – s-ar putea ca gura sa va ia foc de la niste chili numai de mexicani stiute. Nu uitati sucurile naturale – sunt o nebunie, nu vei avea nevoie nici o secunda de Coca Cola sau altceva – nimic nu poate fi mai revigorant ca un jugo de melon, sucul de pepene verde sau mai gustos ca un jugo de pina – sucul de ananas.

Cancun este si o capitala a shoppingului. Nu am loc sa enumar toate mall-urile din Cancun, dar va asigur ca gasiti orice, dar la preturi de statiune. Intr-unul din mall-uri, se afla un loc unde poti sa intri intr-un bazin alaturi de niste delfini foarte simpatici si sa faceti o poza cum delfinul va pupa pe obraz…

Distractie? Pai Cancunul inseamna in primul rand distractie – a devenit cea mai importanta destinatie de „spring break”, echivalentul american al 1 Mai-ului romanesc, cand mii de americani coboara din Nordul infrigurat pentru o portie de cer albastru, mare calda si dans pana la ziua. Marile petreceri din Cancun au fost inventate si promovate de MTV, asa ca cluburile locale au investit in adevarati mamuti ai distractiei . Mega-cluburile au de toate – baloane, spuma, acrobati, dansatoare sumar dezbracate care la un moment dat isi pierd si bikini, lupte, ecrane video gigant, jocuri de lumini, DJ-i. Dady’O este unul dintre cele mai fierbinti cluburi din Cancun, pe cinci niveluri si zilioane de lasere. Langa el, fratele mai asezat, Dady Rock aduce trupe care canta live, atragand numerosi rockeri. Cel mai mare club se afla insa peste drum de Dady si il cheama Coco Bongo si este cooooool!

Desi departe, Cancunul merita vazut, trait, simtit. In plus, sezonul cel mai nimerit sa te duci, cand nu e nici extrem de cald si in plus este sezon secetos, pica cand peste noi vine frigul – decembrie – aprilie. Si ce ziceti, in loc de un cravat inghetat, o boare marina racoroasa intr-un hamac, degustand un cocktail misterios ? Eu zic ca nu e rau.

Cezar Dumitru

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *