Travel Magazine

Pașaportul Covid-19 – testare, vaccin?

thestar.com
Rusia are în vedere emiterea de „pașapoarte vaccin” pentru călătoriile internaționale

Autoritățile ruse au declarat că guvernul are în vedere emiterea unei noi forme de documente de călătorie pentru cei care au fost vaccinați împotriva COVID-19, în efortul de a reduce riscurile asociate călătoriilor internaționale.

Președintele rus Vladimir Putin a transmis factorilor de decizie politică „să ia în considerare eliberarea de certificate persoanelor care au fost vaccinate împotriva infecțiilor COVID-19 folosind vaccinuri rusești … în scopul de a permite cetățenilor să călătorească peste granițele Federației Ruse și ale celorlalte țări”.

Primul ministru rus, Mikhail Mishustin, a fost însărcinat cu implementarea recomandărilor și urmează să raporteze stadiul implementării măsurii pe 20 ianuarie.

IATA (Asociația Internațională a Transportului Aerian), care reprezintă 290 de companii aeriene din întreaga lume, a susținut ideea „pașapoartelor vaccin” și dezvoltă propriul sistem digital pentru a urmări cine a fost imunizat împotriva virusului. Este de așteptat ca pasagerii să fie obligați să prezinte documente echivalente înainte de a li se permite să urce în avion în viitor.

Imunizările cu vaccinul produs în Rusia au avut loc în capitală și în toată țara. Peste 70 de centre din Moscova fac acum vaccinul și cel puțin 800.000 de persoane au primit prima lor doză.

Singapore Airlines a făcut primul pas pentru introducerea pasaportului de sănătate digital IATA

Singapore Airlines a devenit prima companie aeriană importantă care a testat noua aplicație de verificare a sănătății digitale, IATA Travel Pass.

Aceasta stochează informații legate de rezultatele testelor Covid-19 și de eventuala vaccinare. Testarea serviciului a început înainte de Crăciun pe rutele către Kuala Lumpur și Jakarta. Dacă va avea succes, va fi fi extins la întreaga rețea de rute Singapore Airlines.

Pasagerii care fac teste la clinicile desemnate primesc un cod QR, prezentat apoi prin intermediul aplicației mobile, pentru a demonstra că îndeplinesc cerințele de intrare din Singapore.

Compania consideră că procedura ajută la accelerarea semnificativă a procesării la check-in și la controlul pașapoartelor. Baza de date TIMATIC a IATA oferă informațiile de back-end necesare pentru a VERIFICA cerințele de testare și acces din perspectivă Covid-19.

“Testele și vaccinările Covid-19 vor fi parte integrantă a călătoriilor cu avionul în viitorul apropiat. Oferim o soluție digitală care să permită verificarea ușoară și sigură a acestor informații”, a declarat JoAnn Tan, vicepreședinte senior Singapore Airlines.

Compania aeriană intenționează să integreze procesul în propria aplicație mobilă până la jumătatea anului 2021.

Nick Careen, vicepreședinte IATA, a declarat: “Această măsură va asigura că pasagerii Singapore Airlines vor fi printre primii care vor beneficia de IATA Travel Pass, având în vedere că  țările își redeschid granițele, solicitând testarea sau vaccinarea”.

Vezi și: Vaccinarea pentru COVID-19 poate deveni obligatorie pentru a călători în Europa?

1 Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *