Travel Magazine

Columbia Britanică, Australia sau Argentina – Care dintre ele te atrage?

ArgPampa

Pasionați de natură, iubitori ai muzicii sau ai vinului, gurmanzi ce doresc a savura deliciile lumii cu toții veți găsi locul potrivit pentru a călători în anul 2016!

Esteros del Iberá, Argentina
esteros-ciervo
Argentina este casa nesfârșitului pampas, a deșertului Patagonian, și a unei dintre cele mai mari mlaștini din lume, declarată rezervație naturală în anii 80, fiind și una dintre cele mai importante rezerve de apă din America de Sud. Zona adăpostește un număr mare de plante și animale sălbatice ale căror numere scad pe zi ce trece, cum ar fi furnicarul gigant, specii de vide, căprioare de pampas sau papagalul Ara stacojiu .
Recent s-au creat trei noi rute de acces în bazinul nord-vestic, ușurând astfel călătoriile, și acest sector poate fi acum traversat cu un caiac, pe cai sau cu jeepuri. Iubitorii de natură pot sta la Rincón del Socorro în partea sudică – pentru cele mai frumoase peisaje, în timp ce pescarii înrăiți au cea mai bună alegere de cazare la Pirá Lodge.

Adelaide, Australia
Adelaide_city_centre_at_night
În luna martie, aproximativ 100.000 de iubitori ai muzicii din toată lumea se vor întâlni la WOMADelaide, un festival remarcabil, ce va fi amenajat în minunatul parc botanic din Adelaide. Programul va fi unul plin, cu interpretări ale artiștilor internaționali – Violent Femmes sau colaborarări nemaiîntâlnite, cum ar fi cea a cântărețului african Angélique Kidjo cu Orchestra Simfonică Adelaide.
Desigur, ai multe alte motive să călătorești aici și să experimentezi cultura și tradițiile zonei. Poți vizita și centrul orașului, unde vei găsi bucătari talentați ce testează noi concepte, cum ar fi flamboyantrestaurant – Orana și West Supper Club. Încearcă și NOLA Adelaide, o tavernă nouă, ce servește bere, whiskey și sandwichuri po’boys, dar mai ales pentru că aceasta a fost deschisă într-un fost grajd de cai. Mai rustic de atât nici nu se poate!

Valea Okanagan, Columbia Britanică
5037023_orig
Valea Okanagan este o regiune absolut superbă, cu dealuri colorate de plante ca Artemisia sau pinul galben, si mii de metrii pătrați de podgorii! Fiind poziționată între două linii muntoase și întinsă la aproximativ 200 km nord de granița SUA-Canada, peisajul zonei variază de la condiții deșertice în sud la platoul verde din Naramata Bench șila plajele nisipoase ale lacului Okanahan.
Deși frumusețea peisajului și verile calduroase și uscate au atras întotdeauna tipul de turiști cărora le place să descopere singuri, să cutreiere dealurile și să meargă pe jos, în ultimii ani zona s-a dezvoltat foarte mult din punctul de vedere al vinului local și al preparatelor culinare, atrăgând astfel o categorie mult mai largă de călători. Poți petrece câteva zile aici mergând din vinărie în vinărie (sunt peste 130 de locații), dar cu siguranță trebuie să încerci moderna camera pentru degustări Black Hills, unde poți încerca un pahar de Nota Bene, unul dintre favoritele zonei. Din moment ce anul trecut temperaturile au fost mai ridicate decât de obicei, se spune că vinurile gata pentru degustare în 2016 vor fi pur și simplu excelente!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *