O persoană a murit și altele au fost rănite într-un bombardament din capital Egiptului, Cairo. Bombele au explodat în fața unei pizzerii, a unei secții de poliție, a unui centru Vodafone și a unei filiale Etisalat a Emiratelor Arabe Unite. Din fericire, filialele erau închise în momentul exploziilor. Nu se știe deocamdată de ce centrul de telefonie mobilă și restaurantul a fost targetat de teroriști, însă autoritățile egiptene erau deja în alertă privind viitoare atacuri ținând cont de companiile electorale parlamentare ce vor avea loc luna viitoare.
„S-a raportat un decedat și câteva persoane rănite”, a declarat un ofițel al Ministerului Sănătății din Cairo. Și, potrivit acestuia, pericolul nu a trecut. Autoritățile sunt de părere că atacurile cu bombă ar putea deveni tot mai frecvente și cred că oamenii ar trebui să-și ia măsuri de protecție, încercând să stea cât mai departe de locurile publice, în special de cele centrale. Potrivit autorităților, la ora actuală, Cairo se află sun „o mare amenințare de terorism”. „Atacurile ar putea fi generalizate și fără avertiment prealabil. Nu pot fi excluse din atacurile care vizează cetățeni străini”, a mai spus acesta.
„Aceste acțiuni sunt considerate o amenințate sporită de atacuri terotiste la nivel mondial, împotriva intereselor britanice și a cetățenilor britanice, din partea unor grupuri sau indivizi motivați de conflictul din Irak și Siria. Ar trebuie să fim foarte atenți în acest moment.” Din iulie2013, când armata l-a doborât pe președinte islamist Mohamed Mursi și i-a lovit pe susținătorii acestuia, militanii au pus zeci de bombe în capitala Egiptului, omorând sute de protestatari în ciocniri de stradă. Cele mai multe dintre bombe au fost rudimentare și nu au provocat victime.
Cu toate acestea, în urma acestor atacuri, mai mulți polițiști au fost uciși, inclusiv doi ofițeri superiori care încercaă să dezamorseze bombe plantate în afara palatului prezidențial, în luna iunie a anului trecut. De la răsturnarea lui Mursi, în Peninsula Sinai, militanți, care au jurat credință grupului de Stat islamic, au ucis zeci de soldați și polițiști. Tocmai de aceea, autoritățile egiptene sunt într-o continuă stare de alertă și încearcă să avertizeze populația și să o îndrume în luarea celor mai bune decizii privind siguranța proprie.