Pensionarii germani iubesc vacanțele. Potrivit unui studiu realizat recent de Fundația British American Tobacco (BAT) pentru Future Studies (FFS), forța turismului german în 2015 pare să fie pensionarii de peste 55 de ani. Potrivit raportului anual, touroperatorii ar trebui să se focalizeze pe un nou target de grup: așa numitul „tânăr-vârstnic”.
Creștere de 6%
Acum 10 ani, pensionarii germani care obișnuiau să călătorească formau 44% din numărul total al turiștilor, iar astăzi aceștia au ajuns la un procent de 50%. Potrivit studiului, persoanele între 50 și 64 de ani, precum și cuplurile fără copii, cu vârste între 25și 49 de ani, tind să călătorească și să cheltuie mai mult într-o vacanță.
Grecia, o destinație favorită
Raportul, efectuat pentru piața germană din dorința identificării trendurilor în turism, a relevat că segmentul populației de peste 55 de ani simte o creștere rapidă și o mai mare dorință de călătorii, față de celelalte segmente de travel. În 2015, Grecia vine pe locul opt în preferințele celor peste 55 de ani.
Conform studiului, primele trei destinații preferate sunt Spania, Italia și Turcia. Anul trecut, călătorii german au cheltuit în medie 1.071 de euro pentru vacanțe de 12 zile. Suma alocată zilnic a atins 90 de euro în Grecia, 89 de euro în Turcia, 97 de euro în Spania și 92 de euro în Italia.