Poliția din întreaga lume și-a unit fortele în lupta împotriva comercializării frauduloase a biletelor de avion. Două zile de controale intensive au dus la arestarea a 118 de persoane pentru presupusa implicare în folosirea cardurilor de credit furate pentru a rezerva bilete de avion. În timpul operațiunilor, poliția, coordonată de Europol, a urmărit 281 de tranzacții suspecte, care au condus la raiduri în 80 de aeroporturi, din 45 de țări. Represiunea marchează începutul unei inițiative numite Global Airport Action, care se va desfășura prin colaborarea dintre forțele de poliție la nivel global, companiile aeriene și companiile de carduri de credit în curs de pregătire pentru raiduri, arată rapoartele emise de BBC.
Colaborare la nivel global
Raportul a spus: „În cele două zile ale operațiunii, aceste link-uri au ajutat foarte mult la fața locului, mai ales în momentele în care s-au folosit la check-in bilete de avion cumpărate cu carduri furate. Datorită acestor legături între autorități, polițiștii aeroporturilor respective i-au arestat pe indiviții în cauză, care au folosit biletele cumpărate în mod fraudulos.” „Centre de comandă din Haga, Singapore și Bogota au în direcționarea și verificarea biletelor și a documentelor de călătorie, precum și la identificarea persoanelor arestate.”
âNumeroase linii aeriene pierd anual peste un miliard de solari din cauza comerțului cu bilete de avion frauduloase. Din cauza acestora, nu doar companiile au de suferit, ci și călătorii care plătesc în mod corect biletele de avion. Prețuri în care se regăsesc și o parte dintre pierderile companiilor, care încearcă să reziste pe piață.