Numărul hotelierilor care își amendează oaspeții pentru review-urile negative scrise pe TripAdvisor a început să crească. După ce un hotel din New York și-a taxat oaspeții cu 500 de dolari pentru fiecare review negativ scris la adresa unității de cazare, conducerea Blackpool Broadway Hotel din Londra a hotărât să aplice și ea taxa, doar că la un nivel mai mic: 125 de euro. Ambele hoteluri percep amenzile direct de pe cardul de credit, astfel că mulți oaspeți au început să evite criticile la adresa hotelurilor, chiar și în situațiile în care unele sunt chiar îndreptățite.
125 de euro pe review
Tony și Jan Jenkinson au postat comentarii negative despre hotel, după ce au petrecut o noapte în incinta acestuia. Cuplul, originar din Whitehaven, a constatat mai târziu că lipseau 125 de euro de pe cartea de credit. Aceștia au sunat pentru lămuriri, iar reprezentații au declarat că politica hotelului precizează că se percepe o taxă de 125 de euro clienților pentru review-uri negative.
Departamentul Standarde de Comericializare a Consiliului Regiunii Cumbria investighează acum această politică hotelieră. Oficialii sunt de părere că hotelul ar fi încălcat reglementările practicilor. După ce cuplul a contestat suprataxa, managerul hotelului a declarat că „nu există o politică de review-uri negative” în termenii și condițiile hotelului. Cu toate acestea, ea există și spune că „deși cuplurile și clienții fideli iubesc hotelul nostru, prietenii și familiile lor s-ar putea să nu. Pentru fiecare review negatov postat pe orice site, organizatorul de grup al evenimentului va fi taxat un maxim de 100£ pe review.”
Practică neloială
În urma discuției cu reprezentanții hotelului, cuplul a contactat Standarde de Comercializare ale Coonsiliului unde s-au plâns de tratamentul hotelierului. John Greenbank, Trading Standards Area Manager de Nord, a declarat: „Am lucrat pentru Standarde de Tranzacționare mulți ani și nu am mai văzut așa ceva. Conducerea hotelului crede în mod evident că vine cu un nou mod de a preveni clienții rău intenționați, însă noi credem că această acțiune ar putea fi considerată o practică comercială neloială.”
Dna John McCreesh, Cabinet Member pentru Trading Standards, a declarat: „Acesta este un comportament scandalos din partea hotelului în cauză și un atac la libertatea de exprimare. Cuplul spune ca a postat un review cinstit despre hotel, cu ceea ce a crezut si, ca rezultat, a fost taxat cu 100 £. Clienții trebuie să aibă libertatea de a fi sinceri cu privire la calitatea serviciilor pe care le primesc. Alții depind de această sinceritate. Proprietarii hotelurilor ar trebui să se concentreze mai degrabă pe obținerea unui serviciu corect, decât pe implementarea amenințărilor și a amenzilor. Oamenii ar trebui să aibă dreptul de a-și spune dezamăgirea, în cazul în care un sejur la un hotel nu le-a îndeplinit așteptările. Nu ar trebui să fie împiedicați în acțiunea de a avea un cuvânt de spus.”