Florenţa, una dintre cele mai romantice destinaţii de pe Pământ. Casa râului Arno, a grădinilor extravagante precum Boboli, a galeriei Uffizi cu ale sale capodopere semnate de Botticelli şi familia Michelangelo şi, fără doar şi poate, a celei mai bune îngheţate din lume! Locul în care gurmanzii vin pentru arome, romanticii pentru poezie şi culoare, petrecăreţii pentru fetele frumoase şi istoricii pentru monumentele sale precum Palazzo Pitti, Museo degli Argenti şi Galeria Palatine, cu a sa colecţie unică din secolele 15-17. Cum să nu vrei să păşeşti pe străzile pietruite ale Florenţei şi să-i descoperi romantismul… mâncând „una gelato” cum niciuna alta?
„Cele mai bune îngheţate din lume”
Tentaţii sunt multe în Florenţa, iar mâncărurile-s toate atractive. Doar suntem în regiunea Toscanei, una dintre cele mai apreciate din Italia pentru bucătăria autentic italiană. Însă, dacă la mâncare alegerea-i de multe ori grea, când vine vorba despre deserturi, îngheţata este regina regiunii. În timpul unei excursii de o zi la Chianti, ghidul ne-a recomandat o oprire în oraşul medieval San Gimignano, lângă Siena, pentru a încerca unele dintre „cele mai bune îngheţate din lume”, la Gelateria Dondoli. San Gimignano este uneori numit şi „Manhattan Medieval” din cauza falnicului său orizont de piatră. Sincer, mi-ar fi plăcut să explorez zonele oraşului, însă cum într-o excursie opţională programul e sfânt, mi-am păstrat timpul să găsesc Dondoli Gelateria. Am găsit-o în piaţa principala a oraşului Piazza della Cisterna – numele ei îl zăreşti de la distanţă deasupra unei arcade din piatră, cu aspect medieval.
„World Cup of Gelato”
Oameni prietenoşi, sortimente multe şi mirosuri care îţi fură minţile. Lime, portocale, ciocolată, vanilie, mure, smochine, pepene verde şi toate fără gluten. Cât despre savoare, greu de descris în cuvinte. Nici nu-i de mirare. Nu îţi ia mult să afli că Sergio Dondoli, patronul Gelato Dondoli, a fost parte din echipa italiană care a câştigat Cupa Mondială a Îngheţatei (World Cup of Gelato) în 2009. Sincer, ştiaţi să există aşa ceva? Potrivit site-ului „Coppa del Mondo della Gelateria”, Franţa a câştigat premiul cel mare în 2014. Ceea ce ne duce cu gândul la încă o vacanţă de îngheţată! Până atunci, lua-ţi drumul Florenţei şi încercaţi „una gelato” marca Gelato Dondoli. Greu de descris explozia de savori la îmbinarea câtorva cupe de sortimente diferite.
Unele arome de fructe au nume funny şi, după degustări repetate, îngheţata Rosemary Baby (făcută din zmeură şi rozmarin) este clar favorita mea. Îngheţatele cremoase variază şi ele, de la sortimente standard, la soiuri obişnuite. Există unul numit „Michelle”, care a încântat mulţimea de turişti – cică ar fi fost denumit în onoarea florii de Flotus şi este făcut din migdale, coaja de portocală, miere şi şofran. În multe sortimente sunt introduse gorgonzola şi nuci, dar prin şi mai multe găseşti Nutella. Toate sunt bune şi, odată ajuns acolo, vei fi tentat să le încerci pe toate. Tips: adevărata gelato nu este aerată, aşa că ai grijă ce şi de unde cumperi, dacă nu ajungi la Gelato Dondoli.
Gina Rotaru